Dieta 80/10/10 PRey Model (PMR)


dieta PMR


Ce este metoda de hrănire 80/10/10 sau modelul PMR (prey model raw)?


PMR înseamnă furnizarea zilnică a substanțelor solubile în apă, dar echilibrarea nevoilor de minerale și a substanțelor solubile în grăsimi, în timp.

Modelul prey este un stil de hrănire procentual, prin care se formulează dietele crude. Totuși, e bine să aveți în vedere că, dacă oferiți doar PMR, este neechilibrat din punct de vedere nutrițional. Aceasta procedura poate fi utilă ca o bază ce poate compune, în final, un meniu complet.

De multe ori, cei care aleg doar prey, se lovesc de următoarele probleme:

  • lipsa unui calcul al energiei calorice corespunzatoare fiecarui animal, aspect ce poate duce la obezitate sau scăderi în greutate,

  • constipație, pentru ca lipsesc fibrele vegetale sau scaune moi din cauza unui aport prea mare de grăsimi.

Conceptul prey înseamnă 80% carne musculară, 10% oase, 5% ficat și 5% alte organe secretoare, unde gramajul se calculează procentual din greutatea câinelui, la care se mai adaugă suplimente și alte alimente pentru a umple golurile nutriționale. Mai precis, acest concept înseamnă utilizarea proporțiilor ca bază și echilibrarea nutrienților care pot fi echilibrati în timp.

Hrănirea NRC poate cuprinde multe stiluri diferite de hrănire, inclusiv PMR și BARF. Modelul prey asigură furnizarea zilnică a substanțelor solubile în apă, dar echilibrarea nevoilor de minerale și a substanțelor solubile în grăsimi, în timp. Pentru a forma o dietă de bază PMR, se oferă un gramaj de apoximativ 1,5-3,5%/zi, din greutatea câinelui.


De obicei, în dieta 80/10/10 lipsesc mai mulți nutrienți esențiali, sau raportul cu alți nutrienți este necorespunzător: vitamina E, vitamina D, raportul omega 6/omega 3, zinc, cupru, tiamină.

Vitamina E este necesară mai ales atunci când alegem cărnuri grase, pește sau creier, care au un conținut crescut de PUFA (acizi grași polinesaturați).

Sushi, bulldogul meu francez de 14 kg, are nevoie de minim 7,23 mg de vitamina E sub formă de d-alfa-tocoferol sau amestec de tocoferol, pe zi, pe când un câine de 28 de kg, va avea nevoie de minim 12.2 mg de vitamina E, pe zi. Am facut acest calcul, ca să înțelegeți nevoile diferite ale câinilor, în funcție de greutate.

Eu folosesc în meniurile barf, vitamina E de 134 mg, de la Solgar.

Vitamina D ar trebui să se apropie de nivelul vitaminei A, care de obicei se regăsește în cantităti mai mari în meniul zilnic. Oasele, carnea sau ficatul, dețin vitamina D, dar de obicei, cantitatea este mai mică decât necesarul. Anumite surse de pește, pot să completeze această cerință, dar trebuie să ținem cont să oferim o cantitate mică de pește, zilnic, pentru a evita toxicitatea și niveluri prea mari de EPA și DHA deodată.

Sushi (14 kg), are nevoie zilnic de 3,3 micrograme de vitamina D, în timp ce un câine de 28 de kg, va avea nevoie de 5,5 micrograme.

Cuprul oferit din surse precum ficatul de pui sau porc este insufiecient absorbit- are biodisponibilitate scăzută, iar dacă veți dori, de exemplu, să folosiți o cantitate mai mare de 5% de ficat de pui, ca să obțineți suficient cupru, veți mări prea mult gramajul de vitamina A.

Pentru un aport corespunzător, ar trebui folosit ficatul de vită, rață sau miel.

Fierul, în cazul pisicilor, poate fi greu de obținut, dacă pisica refuză acest organ, iar în cazul în care nu îl refuză, trebuie oferit zilnic.

Zincul, la fel și iodul, ar trebui oferite zilnic, și nu o dată la săptămână, pentru că vor fi stocate în cantitați mici în organism, în comparație cu vitaminele liposolubile, cuprul și acizii grași esențiali.

Tiamina (B1),este o vitamină hidrosolubilă, care necesită hrănire zilnică spre deosebire de vitamina B12, care poate fi stocată cu succes în organism.

Ca sa concluzionez, modelul acesta de dietă poate servi drept bază, dar va necesita o calculație a nutrienților, la fel cum am proceda în cazul dietei barf, apoi să adăugăm suplimentele esențiale, pentru a completa necesarul zilnic al animalului.

Este insuficient să utilizăm varietatea pentru a obține echilibrul zilnic. Varietatea nu asigură niciun calcul precis al nutrienților, fapt ce duce în timp la deficente și exces de vitamine și minerale.


Previous
Previous

SUPĂ PENTRU HIDRATARE

Next
Next

Biscuim de nu ne mai oprim